Amanta e adesea mai geloasă decât legitima.
Dacă legitima închide uneori ochii în privinţa aventurilor, e pentru că are mereu de partea ei argumentul solid al progeniturii: soţul va reveni în cele din urmă la copii – şi, indirect, la cea care i-a oferit. În schimb, amanta, înţelegându-şi inevitabil rolul minor de agent de descărcare sexuală, suferă – dacă nu e cinică – cu mult mai mult. Cele mai grele perioade din an, pentru ea, sunt sărbătorile. Orice ar face, bărbatul se întoarce în acele zile la familie. Frustrarea, durerea sunt uneori înnebunitoare; ele îi dezvăluie măsura în care a fost un obiect şi nimic mai mult; minutele care trec îi sporesc angoasa; câte un telefon dat pe ascuns, din baie, de pe un hol obscur, în care i se şopteşte ‘La mulţi ani’ amplifică suferinţa; singură, cu trecerea orelor simte că se sufocă; scenele pe care i le va face la întoarcere sunt uneori atroce. Adesea îşi provoacă boli în acea perioadă, boli reale dar cu caracter isteric, declanşate pentru a-l ţine lângă ea. Sunt cu atât mai incredibile subterfugiile, conştiente sau nu, la care recurge pentru a-şi opri suferinţa, cu cât sunt în cele din urmă inutile. Situaţia nu se va schimba. Cu timpul, înţelege că nu-i rămân decât cele trei soluţii clasice: ruptura; să-i facă nefericitului un copil, fără acceptul lui, sperând să-l recupereze ulterior şantajând emoţional cu paternitatea – sau să-şi îndepărteze fizic rivala. Cazurile în care, după un proiect de divorţ abandonat, amantele şi-au ucis rivalele sau au incitat la uciderea lor sunt numeroase pentru că niciodată o amantă nu e doar o amantă, obiect inconştient şi frivol. E un nucleu de suferinţă, de carne vie. Suferinţa ei închide germenii dramei, virtualitatea asasinatului.
De obicei, în afara anilor pierduţi, nu se întâmplă nimic.
Dacă legitima închide uneori ochii în privinţa aventurilor, e pentru că are mereu de partea ei argumentul solid al progeniturii: soţul va reveni în cele din urmă la copii – şi, indirect, la cea care i-a oferit. În schimb, amanta, înţelegându-şi inevitabil rolul minor de agent de descărcare sexuală, suferă – dacă nu e cinică – cu mult mai mult. Cele mai grele perioade din an, pentru ea, sunt sărbătorile. Orice ar face, bărbatul se întoarce în acele zile la familie. Frustrarea, durerea sunt uneori înnebunitoare; ele îi dezvăluie măsura în care a fost un obiect şi nimic mai mult; minutele care trec îi sporesc angoasa; câte un telefon dat pe ascuns, din baie, de pe un hol obscur, în care i se şopteşte ‘La mulţi ani’ amplifică suferinţa; singură, cu trecerea orelor simte că se sufocă; scenele pe care i le va face la întoarcere sunt uneori atroce. Adesea îşi provoacă boli în acea perioadă, boli reale dar cu caracter isteric, declanşate pentru a-l ţine lângă ea. Sunt cu atât mai incredibile subterfugiile, conştiente sau nu, la care recurge pentru a-şi opri suferinţa, cu cât sunt în cele din urmă inutile. Situaţia nu se va schimba. Cu timpul, înţelege că nu-i rămân decât cele trei soluţii clasice: ruptura; să-i facă nefericitului un copil, fără acceptul lui, sperând să-l recupereze ulterior şantajând emoţional cu paternitatea – sau să-şi îndepărteze fizic rivala. Cazurile în care, după un proiect de divorţ abandonat, amantele şi-au ucis rivalele sau au incitat la uciderea lor sunt numeroase pentru că niciodată o amantă nu e doar o amantă, obiect inconştient şi frivol. E un nucleu de suferinţă, de carne vie. Suferinţa ei închide germenii dramei, virtualitatea asasinatului.
De obicei, în afara anilor pierduţi, nu se întâmplă nimic.