Cate ceva despre celulele stem

Pentru ca informatiile despre celule stem sunt la mare cautare zilele astea, am sa va spun o mica poveste ce va va arata cat de importante sunt aceste mici particele organice si cat de mare este potentialul lor curativ.

Jill Hallway, o femeie de 32 de ani din SUA a fost diagnosticata cu sindromul antifosfolipid. Aceasta boala cu nume pompos si greu de pronuntat este de fapt o forma de lupus, adica o boala autoimuna extrem de agresiva ce cauzeaza cheaguri de sange si poate duce chiar si la moarte.Insa boala lui Jill nu numai ca i-a deteriorat sanatatea rapid dar ii punea in pericol chiar si viata, riscurile crescand de la zi la zi.

Momentul care i-a salvat viata insa a fost acela in care a primit un telefon de la dr. Richar Burt de la Universitatea Northwestern. Acesta i-a propus sa intre intr-un program de testare si transplant de celule stem pentru pacientii suferind de boli autoimune.

Jill a acceptat destul de repede avand in vedere ca orice alt tratament esuase deja si de aici a inceput totul. Mai intai dr. Burt i-a recoltat un numar de celule stem pentru a le analiza si stoca. Apoi a urmat neutralizarea sistemului imunitar deficitar a lui Jill cu ajutorul chimioterapiei si raiatiilor. In general un astfel de tratament omoara celulele din sange responsabile pentru functia imuna asa ca Jill a trebuit tinuta intr-o camera perfect sterila, altfel chiar si o simpla raceala ar fi putut sa o omoare.

A urmat operatia de reimplantare a celulelor stem iar la o luna distanta Jill Hallway era externata din spital. Evident schimbarea nu a venit prea repede  si a trecut aproape un an pana cand celulele stem sa inceapa sa actioneze insa dupa aceea progresele pe care organismul lui Jill a inceput sa le faca au fost pur si simplu incredibile. Pentru ea aceasta operatie a insemnat o adevarata renastere iar cazul ei a devenit o alta poveste de succes legata de celulele stem.

Daca ti-a placut povestea de mai sus, altfel cat se poate de reala, da un click pe imagine si vei fi redirectionat spre un site ce te va ajuta sa intelegi mai bine cat de importante sunt celulele stem.

Definiţie actuală a libertăţii

Definiţie actuală a libertăţii: un om liber ar fi acela care nu e obligat să răspundă la telefon.
       (Aş face totuşi o concesie pentru smartphone-uri; în fond nici nu sunt propriu-zis telefoane – ba chiar vor submina probabil comunicarea telefonică vocală, directă, invazivă, până o vor distruge -, ci computere la purtător. Ideea că poţi sta într-o cafenea, cu un ceai în faţă, să asculţi în căşti ultima emisiune a lui Finkielkraut în direct mă face să-mi moderez puţin aprehensiunea tehnică. E totuşi un centru al lumii la purtător, inimaginabilul însuşi. – Adaug că, în 2008, Houellebecq îi trimitea lui B.-H. Lévy un SMS în care declara că nu mai înţelege lumea şi vrea să se sinucidă. La prompta convocare a lui BHL pentru o cină în oraş, cei doi deschid o corespondenţă, tradusă azi cu un succes important în America…)

Geloasă

  Amanta e adesea mai geloasă decât legitima.
       Dacă legitima închide uneori ochii în privinţa aventurilor, e pentru că are mereu de partea ei argumentul solid al progeniturii: soţul va reveni în cele din urmă la copii – şi, indirect, la cea care i-a oferit. În schimb, amanta, înţelegându-şi inevitabil rolul minor de agent de descărcare sexuală, suferă – dacă nu e cinică – cu mult mai mult. Cele mai grele perioade din an, pentru ea, sunt sărbătorile. Orice ar face, bărbatul se întoarce în acele zile la familie. Frustrarea, durerea sunt uneori înnebunitoare; ele îi dezvăluie măsura în care a fost un obiect şi nimic mai mult; minutele care trec îi sporesc angoasa; câte un telefon dat pe ascuns, din baie, de pe un hol obscur, în care i se şopteşte ‘La mulţi ani’ amplifică suferinţa; singură, cu trecerea orelor simte că se sufocă; scenele pe care i le va face la întoarcere sunt uneori atroce. Adesea îşi provoacă boli în acea perioadă, boli reale dar cu caracter isteric, declanşate pentru a-l ţine lângă ea. Sunt cu atât mai incredibile subterfugiile, conştiente sau nu, la care recurge pentru a-şi opri suferinţa, cu cât sunt în cele din urmă inutile. Situaţia nu se va schimba. Cu timpul, înţelege că nu-i rămân decât cele trei soluţii clasice: ruptura; să-i facă nefericitului un copil, fără acceptul lui, sperând să-l recupereze ulterior şantajând emoţional cu paternitatea – sau să-şi îndepărteze fizic rivala. Cazurile în care, după un proiect de divorţ abandonat, amantele şi-au ucis rivalele sau au incitat la uciderea lor sunt numeroase pentru că niciodată o amantă nu e doar o amantă, obiect inconştient şi frivol. E un nucleu de suferinţă, de carne vie. Suferinţa ei închide germenii dramei, virtualitatea asasinatului.
       De obicei, în afara anilor pierduţi, nu se întâmplă nimic.